2

Ionel Turcea thumb UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși Ionel Turcea, primarul orașului Buhuși (Bacău), își negociază plecarea din PSD spre UNPR. Conform unor surse, el nu ar fi luat încă decizia definitivă. De altfel, Turcea nu poate demisiona din PSD, ca să nu-și piardă mandatul. Tot ce are de făcut este să semneze o declarație oficială – dar fără valoare juridică – prin care se

angajează să candideze, în 2012, din partea UNPR. Pentru aghiuta.com, Turcea a declarat:

Deocamdată, nu confirm nimic, doar că au avut loc discuții. Mă gândesc să văd ce oportunități sunt, nu-i nimic sigur. M-aș gândi la binele orașului, dacă aș pleca. Să vedem proiectele, doar n-o să mă duc degeaba”

- Ionel Turcea – primarul orașului Buhuși

La UNPR, situația e mai relaxată, în sensul că nu s-a semnat, dar nici mult nu mai este:

Suntem în discuții, dar nu s-a ajuns la faza semnării declarației de candidatură a  domnului Turcea, din partea UNPR. Ca să intre la noi în partid, îl recomandă faptul că este la al doilea mandat, are niște proiecte…”

- Adrian Mironescu, președinte UNPR Bacău

Mironescu recunoaște că, dacă nu mai intră în UNPR, „recomandările” de acum devin problematice.

Dragoș Benea, președinte al Consiliului Județean și vice la PSD Bacău, e convins că Turcea nu va pleca din PSD.

Am încredere în puterea de  caracter a domnului Turcea. Buhușiul este șantajat cu niște proiecte europene, pe Axa 1, de circa 5 milioane de euro, care mai așteaptă niște semnături de la Guvern. Orice plecare din PSD se va simți în partid. Cine mai are de plecat să plece, viața merge înainte, vom vedea ce va fi peste un an. Pentru ei, am făcut tot ce s-a putut face. Chiar dacă am putea, noi nu am șantaja pe nimeni, așa cum face actuala putere.”

Dragoș Benea – președinte al Consiliului Județean și vicepreședinte PSD Bacău

Odată cu Turcea, s-ar face zece primari care au plecat de la alte partide spre UNPR.


Dă-le şi altora
  • digg UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși
  • facebook UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși
  • twitter UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși
  • email link UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși
  • myspace UNPR negociază cu Turcea, primarul PSD din Buhuși

Articole recomandate

2 Responses so far

  1. Vlad Comanescu says:

    Pleaca pe naiba!

  2. Thutan says:

    Am citit ca PNL-ul si-a lansat un candidat serios pentru primaria Buhusi.E vorba de patronul restaurantului Ciresica,dl.Ichim.In conditiile in care Turcea,baronul cu multe dosare este aspirat in UNPR,calea lui Ichim spre primarie din partea PNL sau USL este o solutie garantata.

Leave a Comment





ziare
Designed by: Green Web Hosting | Thanks to Conveyancing, company registration and Homes for sale