Sascut, capul “răutăților”
Etichete: bloggeri, Divanul AdBlog, eveniment
Site-ul blogbacau.ro a fost lansat la Sascut, sâmbătă, la un eveniment organizat cu sprijinul primăriei din localitate. Trebuie să recunosc, a fost peste așteptările mele, atât la participare, cât și la atitudinea autorităților locale, iar primarul Cristinel Bostan e de nota zece, din punctul ăsta de vedere.
De altfel, el este o prezență activă pe rețelele de socializare, iar site-ul primăriei arată foarte bine. Peste toate, avem primul primar care și-a făcut cont pe site-ul proaspăt lansat, ca să-l țină la zi cu noutățile din Sascut.
Site-ul în sine mai are nevoie de unele adaptări la realitățile locale, pe care le vom face pe parcurs. Mai avem două lansări și, după aceea, greul începe.
Proiectul „Bacăul Adblog – Județul Bacău pe web” estefinanțat de Consiliul Județean și Asociația Divanul AdBlog Bacău.
Despre lansare, aici.
O galerie foto, aici.










Sincer imi place de primarul asta chiar daca s-a mutat si stramutat pe la toate partidele. Probabil are doctrina lui si doar se foloseste de fiecare precum de un vehicul. Ce ma nelinisteste uneori este atmosfera ciudata din Primaria Sascut. Ceva misterios pluteste in aer: ori exista o mica camora acolo ori functionarii au creat o asemenea imagine de senzatie. Ceva ciudat este totusi. Daca atmosfera a fost cool la lansarea asta, si nu s-a sesizat nimic, inseamna ca se joaca bine niste roluri. N-as vrea sa cred ca spiritul oricaruia dintre observatori, domniile voastre, n-ati sesizat “ceva”.
Sincer,fata-l strica,in rest o fi baiat bun.Nu inteleg de ce se aude despre el, ori ca-i talhar si puscarias,ori ca-i mare curva de om.Realitatea le demonstreaza pe deplin.Nu prea-i in ton cu ce scrie domnu’ Aghiuta,nu ?
Acum ca a cazut guvernul M.R.U,asteptam cu nerabdare rasturnarea din functie a primarului Bostan.Asteptam multe masuri bune de la noul guvern.Sa fie instalat Rauta si sa fie schimbati imediat toti directorii de la toate deconcentratele existente in comuna Sascut.Am scapat in sfarsit de regimul Luca de la Scoala Generala Sascut! Am scapat de regimul Petrache de la Lic Elias Sascut! Vom scapa de Bostan! Vom scapa de Bortun! Vom scapa de toti ticalosii care ne au tinut sub robie si ne au pus pumnul in gura ori decate ori au vrut si mai ales atunci cand,noi,oamenii simpli ne am cerut drepturile depline.Ei nu ne au ascultat pasurile si ne au batjocorit,iata ca acum a venit vremea noastra sa conducem comuna Sascut.Este vremea noastra!Este timpul sa facem curatenie in primarie,scoli,alte institutii ale comunei noastre.Acesti politruci trebuie sa plece.Regimul Ponta trebuie sa schimbe radical si situatia cetatenilor nostri din comuna Sascut.Trebuie sa i punem la zid pe acesti nemernici care si au batut joc de comuna Sascut/Bostan,Bortun,Luca,Leonte si Petrache.Gata!S/a terminat cu voi!Intrati de acum in tacere copilasi,intrati in anonimat,,,,,sa de a bunul Dzeu sa nu mai auzim de voi multi ani de acum inainte.Ne ati distrus pe toti oamenii din comuna…..ati furat speranta crestineasca pe care o aveam…….riscam sa traim in tiranie si dictatura,in minciuni,in furturi de fonduri alocate de la bugetul de stat,riscam intr o politizare excesiva a scolilor din comuna Sascut.Nu se mai putea tolera o astfel de situatie oribila pe care o traiam noi cetatenii din Sascut.Gata!PSD va prelua conducerea si in comuna Sascut! Regimul BOSTAN/BORTUN/LUCA /PETRACHE /LEONTE s/a destramat! Plecati janghinosilor ca ne ati mancat ficatii anii de a randul/////plecati si sa nu mai auzim de voi niciodata,il vrem primar pe domnul Rauta,cel care are grija de noi toti….
Deja oamenii din Sascut şi-au dat seama unde sunt cei 55 miliarde datorii ale actualei administraţii locale.Proasta gestionare a cheltuielilor şi lipsa de pricepere în domeniul administraţiei publice şi mai ales,lipsa viziunii asupra cheltuirii cu rost a banului public va determina în scurt timp o reconsiderare a rolului pe care îl are domnul primar Răuţă.Ca să fii un bun economist,trebuie să ai ochi de afacerist.Iată că unii cum au fost Bostan şi Borţun au avut ochi de afacerişti numai pentru a se îmbogăţi rapid pe spatele contribuabilului.Lumea din Sascut va cântări mult aceste 55 miliarde,iar rezultatul se va vedea pe 10 iunie 2012.Atunci,vom scăpa de opulenţă,ignoranţă,aroganţă,lipsă de bun simţ.Sacul a ajuns la fund,iar datoriile actualilor conducători ai Primăriei Sascut nu fac decât să înfunde comuna în mocirlă pentru mai bine de 30 ani.Dacă se va ajunge la punerea sechestrului recuperator asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul Primăriei,vom fi primii din judeţul Bacău,care din cauza lipsei de competenţe a edililor riscăm să ajungem în pragul sărăciei şi al mizeriei …….dacă dvs credeţi că aceasta este soarta unor oameni serioşi şi muncitori din fruntea târgului,atunci,faceţi cum credeţi….gândiţi-vă de mai multe ori înainte de a i lăsa pe aceşti ciumpalaci să ne distrugă!!!BOSTAN,BORŢUN,LUCA,PETRACHE,LEONTE,IOSUB şi mulţi alţii care ară pământul cu 5 milioane lei vechi pt un hectar,iar domnul Răuţă le cere numai banii de motorină.Oare unde este cinstea unora acum,în cei 5 milioane sau în dorinţa de a ajuta oamenii amărâţi……
În una dintre cele mai frumoase comune ale Bacăului,Sascutul,actualul primar,Cristinel Bostan are mari probleme la depunerea dosarului pentru candidatura de primar .De ce! A agresat un politest în 2008,în plină campanie electorală! Fiind pregătit să intre în campania electorală cu dosare burduşite de probleme judiciare,acest omuleţ,deşi a suferit diverse condamnări penale cu suspendare, însa a beneficiat – în continuare –cum era de aşteptat,de altfel, de inimoasa susţinere a partidului potocaliu.Miroşeanu şi cu Cioara de Tina îl ţin în braţe pe puradeul reîntord din ţara lui Hitler,acum câţiva ani…de ce !se cam terminaseră bancomatele şi ce era de dat cu jula!
Dosarul de ultraj deschis de organele de anchetă s-a finalizat, în mai 2011, cu o condamnare pronuntata de Tribunalul Bacau. Instanta a decis ca pentru fapta comisa, Cristinel Bostan merita 2 ani de inchisoare cu suspendare, cu interzicerea dreptului de a alege si de a fi ales, respectiv dreptul de a ocupa o functie (…) „de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savârsirea infractiunii”. Practic, prin natura condamnarii suferite acum un an, Bostan nu mai avea ce cauta la localele din 2012. Cu toate astea… Ministrul Berca l-a sustinut şi pe el şi pe Luca,care a comis un fals şi uz de fals în 2008,în cazul elevului Măgirescu,promovat la liceu,deşi nu susţinuse examenul de corigenţă la Chimie…..o poveste larg prezentată de presa vremii şi anchetată de IŞJ Bacău,Ins de Poliţie Bacău,Procuratura Jud Bacău etc.
Paradoxal, desi a agresat un politist, primarul Bostan a beneficiat chiar de sustinerea fostului ministru MAI (!), Gabriel Berca, seful PDL Bacau. Edilul a fost, de asemenea, sustinut de partid, care l-a propus pentru un nou mandat in fruntea comunei Sascut, una dintre cele mai mari din judet. Asta, in pofida condamnarii pronuntate de Tribunalul Bacau si care stipula interdictia expresa de a mai candida la o functie aleasa. Deputatul Mihai Banu, secretarul general al PDL Bacau, a precizat ca Bostan si-a depus candidatura, ea fiind acceptata de Biroul Electoral Judetean. Bostan a declarat recurs la sentinta data de Tribunalul Bacau, dosarul sau aflându-se – in acest moment – pe rolul Curtii de Apel. Aceasta va pronunta o solutie pe 17 mai 2012, in plina campanie electorala. Daca judecatorii Curtii de Apel vor mentine condamnarea cu retinerea drepturilor prevazute la articolul 64 cod penal, PDL are toate sansele sa se trezeasca fara candidat la functia de primar al Sascutului. Si asta, in timpul campaniei electorale!
Traseist cu acte-n regula
In ultimii 4 ani, Bostan s-a remarcat ca fiind drept una din emblemele traseismului politic din judetul Bacau. In 2008, politicianul câstiga Primaria Sascut, in detrimentul marelui fondator al miscarii pesediste din comuna, Ioan Rauta. La acel moment, Cristinel Bostan era presedintele PIN Sascut (Partidul Initiativa Nationala, condus de la Bucuresti de Cozmin Gusa). Pâna la parlamentarele din 2008, Bostan si-a dat seama ca este, de fapt, liberal. Asa ca a trecut, cu arme si bagaje, in formatiunea condusa de Romeo Stavarache, preluând sefia PNL Sascut. La parlamentarele din toamna lui 2008, Bostan i-a sustinut pe candidatii liberali Cristian Cojocaru si Lucian Ciubotariu. In 2009, pe fondul nemultumirii vizavi de faptul ca PNL nu l-a ajutat cu nimic, Cristinel Bostan renunta la liberalism si, in perspectiva alegerilor prezidentiale, imbratiseasca social-democratia. Trecut la PSD cu toata echipa sa, Bostan l-a sustinut pe Mircea Geoana la alegerile prezidentiale, facând campanie electorala pentru candidatul pesedist. Nici social-democratia nu i-a priit, insa, primarului din Sascut. In 2010, acesta a trecut la PDL, odata cu sosirea in partid a liberalilor Gabriel Berca si Mihai Banu. De aproximativ 2 ani, Cristinel Bostan conduce organizatia Sascut a PDL, remarcându-se prin autoturismele de lux pe care le conduce si prin rivalitatea locala cu social-democratul Ioan Rauta.
Fiind înconjurat de oameni mânjiţi tot ca el,de teapa lui BORTUN,LUCA,PETRACHE,LEONTE si alti pitici din ceata lui PITIGOI,acest personaj a trecut în 2010 la epurarea celor mai buni fruntasi ai PDL Sascut,Manolescu,Diaconu,Otetea,Sarghiuta,Bulin,etc,altii si altii pe care i a inlaturat din organizatie.
Dacă Bostan pierde recursul făcut pe 17 mai ,atunci Borţun rămâne singur şi fără sprijin din partea USL Sascut.
Domnul primar Răuţă Ioan,fiind susţinut de toţi membrii PSD si PNL Sascut va castiga lejer alegerile,iar BOSTAN şi BORTUN vor fi scosi in sfarsit din algoritmul electoral.Va fi cea mai zdrobitoare victorie a social-democratilor din istoria organizatiei de partid a lui nea Ion Rauta de la Sascut.
S-a înconjurat într o perioadă record de cei mai buni economişti şi intelectuali ai comunei,Bostan rămânând numai cu tractorişti,care încaseaza uriasa suma de 500 lei pentru a ara un hectar de pamant.Este o rusine!Cum este posibil ca Nelu Iosub sa si bata joc de beresteni si sa le ia 500 lei la un hectar de arat.E posibil! Pai Rauta le cere 200 lei,numai pt motorina…..cum de el poate şi ceilalţi nu pot! Nu credeti ca sunteti in mana unor sacali ca Bortun.Bostan,Iosub,Luca şi Leonte.Petrache nici nu mai comentam de el……ca isi mananca de sub fund…..e Ceausescu II! Am ajuns mai rau ca satele din tara lui Berila,sa fim pusi in fata unor oameni lipsiti de caracter si moralitate.Am ajuns sa traim in saracia si mizeria provocata de acesti functionari care ne au indatorat cu totul în viitorii 40 de ani.Sa vedem cine va plati cei 55 miliarde de lei pe care le datoreaza institutia Primariei Sascut societatilor de la drumuri si asfalt.Cine e vinovat ! Noi! De ce ! Ca ne platim impozitele corect ! Sa de a bunul Dzeu sa vina domnul Rauta la putere sa i terminam pe acesti marlani ai satului LUCA,PETRACHE,BOSTAN,BORTUN,ne am saturat ! Ne au furat toti banii din bugetul Primariei Sascut! Afara cu acesti ticalosi ! Afara PDL!