O lansare oarecum intempestivă

Acesta va fi, în general, un blog de monitorizare a presei. Aș fi amânat un pic lansarea, dar o fostă colegă m-a interogat, oarecum agresiv și amenințător, despre ceea ce vreau să fac. ”În ce calitate” și ”cine te pune” sunt două întrebări la care nu m-aș fi așteptat. Dar, mă rog, am să revin, probabil, asupra temei, dar mai târziu. Câte ceva am apucat să scriu aici.

Am postat deja câteva articole găzduite până acum de Super BC, asta ca să nu încep chiar de la zero. Pe parcurs, curioșii își vor da seama ce doresc să fac aici, chiar dacă, pe moment, unii s-au speriat. Noutatea va fi ilustrația, care va fi exhaustivă. Nu chiar de la început, dar cât mai repede posibil. Niște exemple am postat deja, ca să dau gust.

Îi mulțumesc pentru realizarea acestui site lui Cristi Juverdeanu, ale cărui entuziasm și răbdare au grăbit cu multe săptămâni finalizarea proiectului. Îi mai mulțumesc și lui Răzvan, care a dat primul știrea despre acest blog. Lui GM îi ramân dator că și-a rupt de la gură niște sfaturi legate de acest proiect. Mă opresc aici cu mulțumirile, că pierd audiența.

Ora e târzie, așa că las loc pentru o continuare…

-------------------------------------------------------------

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “O lansare oarecum intempestivă”

  1. ursaqe says:

    Ești la mine în blogroll! Te văzusem de câteva zile, dar nu mi-am dat seama că ești tu! Scuze!

    ReplyReply
  2. aghiuţă says:

    @ursaqe: Și eu am momente când nu-mi dau seama… :D
    Sper să-ți placă ideea acestui blog, mai ales că surprizele sunt abia la început. Dar toate la timpul lor.

    ReplyReply
  3. river says:

    Să fie într-un ceas bun! :)

    ReplyReply
  4. aghiuţă says:

    @river: Să fie! Mulțumesc.

    ReplyReply
  5. Alin says:

    Ooo, Florin! Ce supriza placuta in blogosfera romaneasca si, in special, in cea bacauna. Succese! :-)

    ReplyReply
  6. aghiuţă says:

    Mă bucur să aud din nou de tine. Am să intru la tine pe blog, să văd ce mai faci. Mulțumesc de urări.

    ReplyReply

Leave a Reply

Adresa de e-mail:

Rss Feed Tweeter button

Switch to our mobile site